Superputerea curiozității

Ce au în comun oamenii geniali? – curiozitatea. Darwin și Einstein sunt celebri datorită acestui instrument.
Practic, de la curiozitate pleacă mare parte din dezvoltarea, creşterea noastră, din curiozitate se nasc întrebările, răspunsurile, planurile, dorinţa de a descoperi şi de a fi mai mult.

Călătoria tânărului Charles Darwin la bordul unei nave, în perioada anilor 1831-36, e unul dintre cele mai cunoscute și mai iscusit mitologizate episoade din istoria științei. Darwin nu se îmbarcase pe Beagle ca naturalist oficial. Era un tânăr absolvent de Cambridge în vârstă de 22 de ani, care se îndrepta oarecum indiferent spre o carieră de preot de țară, invitat în călătorie să țină companie la masa căpitanului, un aristocrat tânăr și isteț, pe nume Robert Fitzroy.
Legenda spune că Charles Darwin a navigat pe nava Beagle în calitate de naturalist al vasului și a vizitat Arhipelagul Galápagos din estul Oceanului Pacific.
„În timpul călătoriei lui Beagle – își amintea el –, fusesem profund impresionat de descoperirea, în formațiunile din pampas, a unor mari fosile de animale acoperite cu o armură precum cea existentă la armadilo.“ El s-a mai referit și la nandu și la speciile din Galápagos, care difereau de la insulă la insulă.
„Era evident – scria Darwin – că astfel de fapte, ca acestea, precum și multe altele, puteau fi explicate cu ajutorul ipotezei că speciile se modifică treptat; iar subiectul acesta m-a bântuit.“ De atunci, i-a bântuit și pe cercetatori.


Care este principala diferență dintre un copil și un om matur? Corect, experiența de viață. Însă, experiența de viață nu presupune comunicarea cu un copil la un nivel inferior. Copilul este curios fiindcă nu a experimentat și nu vede limite, pe când cei maturi, sunt mai fricoși, știu ce e safe și ce nu.
În cazul lui Einstein, la vârsta de 5 ani, superputerea curiozității l-a determinat să studieze un subiect.

Într-o zi, pe când avea 5 ani şi era acasă, bolnav, ca să-l distreze puţin, tatăl lui, Hermann Einstein,  i-a arătat o busolă. Albert a fost uimit de faptul că oricum şi oriunde era pusă busola acul acesteia indica mereu aceeaşi direcţie. Care forţă misterioasă putea să fie responsabilă de aşa minune? Mintea acută şi ştiinţifică a lui Einstein chiar şi la 5 ani a înţeles că trebuie să existe o explicaţie în natură, o cauză pentru acest fapt aparent miraculos.

Acest episod din viaţa lui a fost povestit de Einstein însuşi de nenumărate ori, fiind unul dintre evenimentele care i-au marcat viitorul.

Şcoala nu l-a pasionat şi nu l-a inspirat pe micul Albert. A jucat însă un rol important în această perioadă a vieţii lui un prieten al familiei, Max Talmey, un tânăr student la medicină, care i-a împrumutat lui Albert, de când acesta avea doar 10 ani, o serie de cărţi de ştiinţă, filozofie şi matematică şi l-a îndrumat în studiul acestora. Einstein a fost practic un autodidact, descoperind de unul singur plăcerea studiului şi a formulării de probleme care mai de care mai interesante. Una dintre aceste probleme şi anume cea care-l vedea pe Einstein însuşi călare pe un fascicul de lumină, a dus mai târziu la formularea teoriei relativităţii.

Este foarte important să ne permitem să fim creativi și să nu cenzurăm ideile provocate de curiozitate.

Tu ai superputerea asta, folosește-o.

Surse:
https://www.natgeo.ro/articole/istorie/8889-primele-indicii-ale-lui-darwin
https://www.scientia.ro/blogul-catalina-oana-curceanu/2063-albert-einstein-copilul-curios-si-busola-magica.html